Linisteee…E doar o umbra tremuranda pe fotoliul invechit de langa geamul indelung vizitat cu priviri indurerate…e aceeasi fiinta care sta acolo si spera..Cu mainile impletite pe sub haina lunga care-I acoperea cu sfiala picioarele-I fine; in ea era.. un tumult dureros ce o macina nepasator…Acele cuvinte repetate obsesiv alcatuiau acum o confesiune a sentimentelor ascunse chiar de ea insasi…
Sta acolo, pitita intr-un colt de camera, mototolita si rupta de puteri pana o va gasi “cineva”…De fapt nu “cineva” si “oricine”.
Acum a ramas doar o valiza lasata de izbeliste pe un peron de gara. Vede in jur alte valize, dar ea nu contine haine, carti, obiecte. Ea contine amintiri, sentimente…si in cele din urma speranta…Sentimente obscure acum au devenit doar niste spasme cu efect indelungat ale trecutului…Asta a mai ramas…intunecos sumbru si confuz. Imaginea perfecta a unui sunet difuz.
P.S.:Acea fiinta oare sunt eu?! Oare esti tu?! Oare e fiecare dintre noi…?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu