Da, vreau.
Să văd zilele cum trec zâmbindu-mi.
Să-mi adresezi cuvinte simple, înnodate, jucăuşe printre care, fără ca măcar să ghiceşti, să găsesc cele mai frumoase complimente.
Să nu uit…
Să văd picăturile reci cum se transformă în fulgi cu broderii unice.
Să atârn sfere roşii şi argintii pe ace verzi, parfumate.
Să umblu bezmetică după ceva, orice, dar nu orice, ceva frumos, util, de pus sub ‘Singurul Verde’.
Să găsesc drumul spre casă prin zăpadă moale şi albă, ca blana pisoiului gras.
Să uit…
Să spun “mulţumesc” din toată inima şi încă pe-atât.
Să-mi dai chiar şi un pătrăţel de ciocolată, în semn de afecţiune.
Să nu uit…
Să observ surprinsă şi încântată, de parcă s-ar întâmpla ceva magic, alinierea stelelor.
Să îmbrăţişez în dansuri între generaţii.
Să uit… dar, în final, să nu uit nimic.
Oanaaaaaaaa.
