Absurditatea lucrurilor simple...

"Scrii voluptuos despre o viaţă a ta ce are gust, miros, textură.
Ai un scris care cam dă chef de trăit, de iubit, de hoinărit şi de visat.
Miros de aer tare, plin de viaţă.
Scrii tandru. Scrii împăcat. Scrii cu inteligenţă şi cu haz.

Mai scrie. Aş mai vrea să citesc.
Am terminat de citit şi zâmbeam...."

      Da, mă macină dorul de a scrie...ce? nici eu nu știu. Cert este că timpul îmi joacă din nou feste și parcă nu îmi dă nici o clipă de răgaz. E obositor de enervant, dar nu ai cum să i te împotrivești. Asta înseamnă viață, sacrificiu, muncă, luptă, toate aceste cuvinte metamorfozate, care nu duc altundeva decât la sensul cunoscut al aceluiași cuvânt care reliefează ansamblul ce s-a născut în urma luptei dintre puterile care se subordonează în lăuntrul nostru...nu e altceva decât grija zilei de mâine, asta ne termină...dar până la urmă stă sub semnul oximoronului, dar și ciudat pentru că  stă plăcerea de a trai, adrenalina  contemplarii spre un viitor ce tinde la  perfectiunea  fiecărei persoane în parte...asta  mie îmi dă acel chef nebun de a scrie. În totală opoziție parcă se afla ideile și aspirațiile mele de data aceasta care parcă nu mai sunt cum erau, s-au schimbat de la o zi la alta...și ciudat,  mă simt eu cu adevărat, dar atârnată de un fir de conștiință care uneori devine inexplicabilă, dar tototdata simplă. Știi... acum simt ca m-am regasit, ca într-un lego, ca într-un joc simplu în care până și ultima piesă rătăcită și-a găsit în sfârșit locul. Și da, există o legătură între toate acestea cu dorința arzătoare de a așterne modalitatea sugestiva a ideilor etalate-n ordinea priorităților care depind până la urmă de un orgoliu inexplicabil deocamdată. Amânarea și toate piedicile nu m-au lăsat să dau curs ideilor care-mi fulgeră mintea-mi obosită. Dar până aici! Nu mă împiedica nimic spre a părăsi lumea asta atât de minunată a lecturii și a destainuirii sentimentelor într-un mod atât de profund prin simpla existență, asta mi-am dorit mereu...

Memories

Muzeul de istorie

Palatul  Parlamentului

Mogoșoaia

Însuși o valoare...

București

Peleș

"acțiune"

Împreună

Oarecum mai pozitivă,  liniștită în câteva zile de vacanță, înconjurată de părinți, bunici și desigur  de fratele meu... mi-am luat aparatul(socotind asta drept o "evadare" dupa multe zile de învățat) și am oglindit sper eu în cel mai curat si sugestiv fel ploaia de culori de afară...e uimitor!

Liniștea sufletească

Lumină...mii de chipuri blurate de trecerea timpului, tineri, copii, toți cu chipuri   smerite de vraja ce parcă ne-a  învăluit cu totul, merg cuprinse de mraja și miracolul care parcă-ți trezește un fior  al propriei tale existențe; cu zâmbete sfioase pe chip și cu inima perpetuă de fericirea explozivă  și mai ales cu  împlinirea  ce-o poartă parcă  în mână  printr-o lumânare, întorcandu-se de la biserică,  se îndreaptă cu toții spre casele lor, spre locul în care speră să ducă și acolo lumina gândurilor bune, s-o împărtășească cu persoanele apropiate, cinstind împreună până în zori și bucurându-se de marea sărbătoare, învierea Domnului.  Este schițat un tablou inegalabil și care parcă-ți trezește în tine spiritul de credință și smerenie, inevitabil vorbind.  Cert este că în seara asta  totul a renăscut și a prins viață chiar sub ochii noștri. E un sentiment inexplicabil într-un mod cu totul aparte, care-mi bucură sufletul și întreaga ființă, zâmbesc!

Aștept și eu la rându-mi cu nerabdare să ajung acasă și să ciocnesc un ou roșu  cu întreaga familie,  fiind cu adevarat împăcată cu ceea ce am, gândindu-mă cu nostalgie și cu o tentă de realism că poate următorul an sau cu trecerea timpului  bunicii nu vor mai fi... așa că încerc să fac din clipele acestea adevărate amintiri și repet, să  mă bucur cu adevărat de această sărbătoare care ne încântă și călăuzește   sufletele!   Hristos a înviat!