"Pleacă!"

El: Stii, te-am asteptat ca in fiecare vineri dupa scoala in locul nostru, dar de data asta nu ai venit...
Ea: Pai, stii am atatea pe cap...pf..
EL: Cum se facea de pana acum nu ai avut?!
Ea: Aa..nu..nuu-mi explic..am  atatea..
EL: Nu, stai opreste-te, nu vreau sa mai aud scuze...Am observat in ultimul  ti..
Ea: Nu. nu! Taci! nu am facut nimic rau! Nu mai invinovati! Nu e drept!
El: Dar pana acum, nu mi-ai zis niciodata asta...nu mi-ai zis "taci.."
Ea: Da..poate..
El: Nu mi-ai zis.."Nu e drept.." Tu spuneai, chiar tu..:"Heei, viata e roooz", cu acel zambet de copil rasfatat si iubit pe fata...
Ea: Da..dar acum....Atatea s-au schimbat!
El: Ce s-a schimbat? Noi? Eu?! Cu siguranta TUuu!
Ea: Pana acum nu ai zis asta,,incredibil:O Pleacaaa!
El: Cee? O, Doamne! Cum se face de pana acum nu ai pronunta aceste cuvinte?!
Ea: Cum se face de pana acum nu am avut pe altcineva?!
El: Aaa, deci asta eraa...puteam..puteaaam sa juurrr!!!
Ea: Gata, pleaca!

Mi-am zis: „Bine", după care acele doua cuvinte mi-au traversat în fugă fiinţa, de ca şi cum nu le-aş fi înţeles sensul, ci doar senzaţia de neputinţă în faţa lor.