Cu a ta imensitate, fara loc
Dar am curaj sa cred ca maine...
Vei reveni, cuprins de-al vietii joc.
Prin tine am invatat iubirea,
A fi roman am inteles de ce...
Ma tem, fara sa stiu ca nemurirea,
E poate prea departe de blestem.
Nicicand n-a fost atata unitate,
Iar cantecul te va insoti pe veci
Noi am ramas cu:" Minima dreptate..."
Si-n noi ni-s inimile reci...
Am inteles, in fine printre randuri,
Ca suntem ai vietii prea timizi actori
Si poate eu, sau el, sau orisicine,
Vom fi ca tine intr-o zi, nemuritori...
Adrian Paunescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu